quiet dreams

Gentle drops of sound...

sound dependent

Atribui sunetul: miscarii, culorilor, actiunilor, amintirilor, mirosurilor, materialelor ce-mi ating pielea, plajei pe care imi place atat de mult sa alerg desculta, marii in care imi scufund visele, muntelui in varful caruia imi intind aripile, cerului ce naste zilnic acelasi soare, lunii patrate ce-mi aduce pe brate constelatii. Atribui sunetul: zambetului tau, privirii intense, gustului de ciocolata, mirosului de cirese, tigarii fumate dupa ce facem dragoste, chitarii ce-si unduieste atemporal si gratios acordurile...

Cum poti asculta sunetul daca nu-l auzi?
...ia absenta auzului si pune-o sa-ti simta bataia inimii. Gasesti in piept sunetul vietii tale. Smulge-l din tine, aseaza-l pe-o hartie colorata si-o sa-l poti vedea.
Alearga ca si cum asta ar fi rostul tau si-o sa simti sunetul pasilor atingand pamantul de sub talpi. Abandoneaza-te in bratele celei ce zilnic iti spune somnoros "buna dimineata!" si-o sa-ti poti asculta zborul. Lasa-ti caldura plamanilor sa cutreiere raceala geamului din fata ta cat sa-ti deseneze ritmul respiratiei tale. Scrasneste din dinti si iti vei simtii cuvintele ingramadindu-se sa-ti tina pasul. Amesteca toate astea ca pe niste versuri intr-o poezie, impleteste un refren din bataile inimii si asculta-ti cantecul chiar daca nu-l poti auzi. Esti tu, si sunetul se contopeste cu tine.

tu taci, iar eu...tac si eu...

Uneori iti pot auzi gandurile cand taci. Uneori cand taci, linistea zgarie timpanul cu sunetu-i de vioara neacordata. Uneori mi-as dori sa taci cand vorbesti...sa te pot auzi. Uneori iti inteleg tacerea, dar mi-ar placea s-o alung pentru ca iti zideste lacrimi ce se rostogolesc de sub pleoape peste roseata obrajilor. Uneori...uneori nu stiu ce sa spun si-atunci...tac.

Aqualung - Strange and beautiful

o cutie mica din care vad lumea

Agatat de-un fir de ata imi legan visele intr-un spatiu delimitat si arareori deschis. Simt in jurul meu miros de tutun ars, de flori de camp si de iarna.

Cineva m-a cules intr-o zi ca pe un fruct aproape copt. S-a uitat la mine pret de cateva clipe, m-a intors pe toate partile, m-a dezbracat si imbracat si dupa ce a facut acelasi lucru cu unul din fratii mei, mai albastru din fire si stare, m-a ales. Nu stiu de ce. Am inteles ca urma sa duc ceva numit zambet unei fiinte din aceeasi lume cu cea care m-a trezit din letargie. Nu stiu ce-i ala dar accept linistit si incerc sa-mi pastrez calmul nestiind ce va urma sa se intample. Am aflat mai tarziu ca zambetul e un fel de ras mai mic.

Am agatat de gat un fir incolor de care e prinsa o hartie. Nu stiu daca asta este manualul meu de utilizare si nic macar nu stiu, daca asta ar fi, ce scrie in el. M-am trezit brusc si ma simt coplesit de intrebari ce-mi bantuie creierul. Am fost smuls din universul meu in care stateam ca o leguma pe raft si-acum nu stiu ce ar trebui sa fac. Toata viata mi-am petrecut-o in acel loc. Stiu ca m-au nascut niste maini si ca aveam multi frati si dintr-o data am fost adus aici si lasat sa zac langa cutia de bomboane. Si-acum totul s-a schimbat.

Ajungem intr-un fel de cutie dar mai mare, in care dupa ce sunt privit din nou si intors pe toate partile, ba chiar tras de coada, ma trezesc abandonat intr-un fel de caus de plastic. Recunosc plasticul dupa miros. Niciodata nu mi-a placut. Insa de data asta ceva e diferit. Aud muzica si cineva soarbe cu pofta dintr-un pahar, un lichid pe care-l tot lauda pentru cat de bun e. Si cred ca asa e pentru ca mirosul lui imi inunda narile si tare mi-ar placea sa nu mai plece. Din cand in cand cineva aprinde si stinge lumina in cutia in care suntem. Cand se intampla asta pot sa vad ce se intampla. Doi oameni stau oarecum in fata mea si-si vorbesc uneori. Nu stiu cine sunt pentru ca nu-si spun pe nume. Si nu inteleg de ce se tot joaca cu lumina. As vrea sa inceteze pentru ca ma dor ochii. Cred ca am adormit la un moment dat pentru ca atunci cand am deschis ochii nu mai eram in causul de plastic ci ma leganam agatat de un fel de hublou si cineva ma mai tragea din cand in cand de coada. Acum imi dau seama ca lumina de mai devreme nu era din cutia noastra ci din alte cutii care tot trec pe langa noi si in jurul nostru e intuneric. Acum ma bucur ca din cand in cand se mai face lumina. N-am vazut niciodata un camp de intuneric si mi se face frica. Oamenii de langa mine au voci calme si mai rad din cand in cand asa ca m-am hotarat sa imi trimit teama la culcare si sa privesc prin hublou la intunericul de-afara. Cand ma legan ajung uneori foarte aproape de sticla transparenta si daca privesc in sus se vad multe luminite de toate culorile. Am aflat mai tarziu ca se numesc stele si ca sunt departe. Ma uit afara si sunt din ce in ce mai fascinat de luminile care trec pe langa noi. Ma intreb unde se duc si daca in cutiile astea sunt oameni la fel de draguti ca cei ce m-au luat pe mine. I-am auzit mai devreme cum discutau despre mine. Cred ca despre mine vorbeau pentru ca se tot uitau la mine si spuneau ca sunt dragut si pufos. Nu stiu ce inseamna asta dar cred ca e de bine. Ma intreb daca eu am un nume si imi storc creierii sa imi aduc aminte care e dar nu-l gasesc pe nicaieri. Dupa un timp cei doi oameni stabilesc ca ma numesc Omidé si ca deja am ajuns la destinatie si nu am adus decat un zambet ci mai multe, ba chiar i-am facut sa rada si au hotarat ca pot ramane in cutia asta. Imi place aici, e cald si e bine si pot sa vad cerul. In cutia noastra sunt multe luminite colorate. Cred ca si cerul este tot o cutie dar nu inteleg cum putem vedea noi luminitele din ea. Cred ca are un hublou mult mai mare decat cel prin care ma holbez eu la el. Oare el vede ce e la noi in cutie? Si daca da, cred ca-i par tare amuzant stand asa agatat si leganandu-ma tot timpul.

Ne-am oprit si oamenii au iesit din cutie iar eu am ramas singur. Si nici muzica nu se mai aude si e intuneric si cred ca si frica s-a trezit pentru ca o simt cum imi furnica spatele de la imbratisarea ei.

S-a facut frig si este la fel de intuneric si oamenii tot nu s-au intors. Tremur si imi simt ochii obositi. Ca sa nu-mi fie frica m-am uitat la stele tot timpul si am incercat sa le numar dar sunt atat de multe incat la un moment dat le-am pierdut sirul.

Cand m-am trezit era iar cald si nu mai era intuneric.

In cutie cu mine sta acum doar unul dintre oameni si cred ca si lui ii place sa se uite prin geam pentru ca la mine abia daca mai intoarce privirea. Tine in mana un cerc de plastic pe care-l mai roteste din cand in cand si cutia se misca. Nu-si dezlipeste ochii de geam. Nu stiu de ce e atat de absorbit pentru ca stele nu mai sunt. Ma uit si eu de teama sa nu pierd ceva interesant.

Azi cand m-am trezit mi s-a spus ca de acum trebuie sa fac ceva cu viata mea. Nu stiu ce e asta dar ca sa nu-l supar pe omul care-mi vorbeste raman linistit si astept sa-mi spuna ce trebuie sa fac. Zice ca ar trebui sa devin reporter. Am acceptat chiar desi nici asta nu stiu ce inseamna dar pun pariu ca o sa aflu in curand.

Stau cu capul in jos si ma uit pe geam. Lumea e mult mai interesanta acum si merge pe tavan dar eu tot nu stiu ce trebuie sa fac.

Cand vorbeste cu oameni noi care intra in cutia noastra, omul le spune ca sunt reporter si ca lucrez la irealitatea tv si ca stau cu capul in jos ca sa vad lumea mai bine. Ei rad si ma mangaie bland.

E simpla viata mea si se desfasoara intr-o cutie mica in care intra si ies oameni care-mi plac, oameni care rad, oameni care plang, oameni care viseaza...oameni de peste tot si de nicaieri, oameni care prind viata si oameni care se sting.

nu stie

Astăzi, o palmă grea a alungat un zâmbet de pe chipul meu. În astfel de momente de-aş ştii, mi-aş ascunde zâmbetul într-un buzunar. Astfel palma grea s-ar lovi de zidul obrazului fără să đarâme nimic. Nici măcar urma trecerii ei nu s-ar mai vedea după o scurtă vreme.

Zâmbetul plânge. L-am cules de pe jos. I-am şters urmele de praf şi incercând să-l imbărbătez l-am pus din nou pe chip.

S-a aşezat fără împotrivire, ca un copil care ştie că e pedepsit pe nedrept. Nu înţelege de ce şi de supărat ce e nici nu mai vrea să afle. Doar stă acolo nemişcat. Căte-un suspin ii mai întrerupe starea vegetativa însă nimic nu-i poate umple golul din privire.

Şi-ar dori....Nu mai ştie. Îi e teamă sa-şi mai dorească.

...melancolie

E dimineata din nou. Cafeaua somnoroasa isi intinde aburii spre tavan. Zaharul, lenes din fire, doarme undeva sus, in casuta lui, atarnat de-un fir de sfoara. O mana imbatranita incearca fierbinteala canii de cafea.
Tacerea ca o absenta. Doar palpairea usoara a focului din vatra si lumina matinala ce se zareste prin geamul incetosat de conflictul dintre racoare si caldura. Incaperea e mica, parca si mai mica in dimineata asta. Afara-i aproape iarna. Pana si patura de pe pat pare ca sta zgribulita asteptand ca jarul sa incalzeasca incaperea.
Cafeaua asteapta linistita. Doar aburii ei, ca niste copii, zburda de colo-colo fara astampar. Ii mai dojeneste bland din cand in cand iar ei se potolesc pentru scurt timp.
Si uite, mana imbratiseaza iar cafeaua.
De teama, aburii s-au ascuns pentru o clipa in intunecimea protectoare a canii ce le serveste drept casa. In drumul ei spre usa, mana se opreste putin, sta pe ganduri, da sa iasa, si-apoi ca si cum si-ar fi amintit ceva foarte important, face o tumba energica prin aer si aterizeaza cu gratie pe butonul de pornire al batranului radio. Cu o voce scazuta, tusind usor ragusit, putin morocanos din cauza trezirii bruste, radioul ii spune mainii mai intai cat e ceasul, apoi ca vremea va fi frumoasa si in sfarsit, lucrul cel mai important si asteptat cu sufletul la gura de emotie si nerabdare, anunta ora la care o sa rasara soarele.
E liniste din nou. Focul palpaie molcom, aburii se joaca in jurul lui. Deodata, ca prin minune, radioul isi preschimba vocea si din penumbra dulapului in care se odihneste, lasa sa inunde camera, cateva note melancolice.
Cafeaua, care pana atunci asteptase, nu se stie ce, trezita din visare, sopteste usor privind spre zahar: - buna dimineata, dragul meu! Danseaza cu mine in dimineata asta, danseaza pana cand, iubindu-ne, o sa ne pierdem in rasaritul acestei zile.
Ca un magician, mana aparu sa-i uneasca pe cei doi in dansul lor efemer.
Un intreg. El dulce, ea amara, el rece, ea fierbinte, el intepenit de vreme in forme cubice, ea lichida si firava, el o iubeste, ea il adora si in dragostea lor se pierd in sunetul ce pluteste in jurul lor.
In curand, toate se vor darui uitarii iar ei se vor ascunde, ca si dimineata, ca si rasaritul, in memoria mainii ce i-a unit.

lamentatii sonore...

E ciudata starea asta de singur pe care o poti resimtii uneori.
Pe drept cuvant spun ca e cea mai ciudata pentru ca vine cand vrea, sta cat de mult poate si pleaca doar atunci cand se plictiseste. Ceea ce mi se pare cel mai ciudat la ea este independenta ei de context. Poti sa fii inconjurat de zeci de oameni si tocmai atunci sa-i vina pofta sa-si faca simtita prezenta sau poti sa fii singur cuc si nici macar ea sa nu se deranjeze sa-ti tina companie.
Si mai grav de-atat, ceea ce mi se pare impertinenta majora e ca atunci cand te simti cel mai bine in absenta ei, vine pe nesimtite, iti da un bobarnac si-asa ce te imbratiseaza de strans, de parca a-ti fi cei mai buni prieteni si nu v-ati mai vazut de-o viata.
E asa ca un maracine in talpa, pe care-l culegi mergand dimineata descult pe plaja. Si ramai perplex evident. De unde sa fi aparut acest maracine fix pe unde treceai tu, mai ales ca atat cat vezi cu ochii nu zaresti nici macar o urma preistorica a unui tufis.
Si-atunci, in perplexitatea in care esti ancorat, te-asezi comod in graunțele peste care ai calcat sa incerci cu multa rabdare sa scoti din țâțâni descreieratul de maracine. Bineinteles ca acum ii este cald si bine si nu mai vrea sa iasa. Cine stie daca, odata intors in invalmaseala din nisip va mai avea vreodata ocazia sa se agate atat de bine de cineva. Rabzi, respiri adanc si mai incerci odata. Nici vorba sa vrea sa iasa. Si parca simti cum te ia un val de caldura in primire, te-nrosesti de nervi, urlii si el, nepasator ca si mai inainte parca ar sta la umbra savurandu-si cafeaua. Si parca ai bea si tu una, ca doar acolo te indreptai. Fir-ar sa fie! Macar in dimineata asta te-ai fi putut indupleca sa bei un ceai. Ai fi mers in directia opusa si ai fi scapat de ghimpe.
Dar poate uneori ghimpele e doar un fel de semn de circulatie pentru o mâna de ajutor menita sa-ti vina in intampinare...

calcule...

Sunt o frântura de aritmetică elementară, suma dintre mine şi eu al cărei rezultat nu l-am aflat încă.

Tu cine eşti?

Eşti o ecuaţie de gradul "n" pe care nu o să reusesc niciodată să o rezolv.

Cunoscându-te voi putea descoperi incet dezvoltările tale, trecutul tău şi al elementelor din care eşti compus, fără să-ţi cunosc vreodată sau să-ţi înteleg finalitatea.

Mă pot indrăgosti de "x" sau "y" din structura ta. Pot explora puterile graduale cu care iti extinzi misterul. Te-aş putea chiar incadra pe bucati în părţi deja cunoscute din alte ecuaţii. Dar nu voi reuşi niciodată sa te concep ca un intreg pe care să-l pot cuprinde cu mintea mea.

Şi-atunci, într-un final, te voi reda întunericului din care-ai apărut pentru că tu vei vrea să te întorci acolo sau pentru că, neştiind cum să-ţi utilizez operaţiile in rezolvarea ta voi fi incapabilă sa te salvez de uitare...

maybe a drop of my own blood will help...

Zambesc pentru cele cateva grame de lichid rosu ce se scurge din mine printr-un tub transparent intr-o punga atotincapatoare. E cald si simt acul imens pe pielea rece furandu-mi si ultima urma de viata. Ma bucur ca un copil pentru cel care o sa se adape din portia mea zilnica de susur de vena.

...curge. Suvoi alert. Mi-a amortit mana.

De ce nu am avut voie sa privesc intruziunea varfului de ac in vena inca virgina?

-Pompeaza!!!

Mana se strange spasmodic. Uit de ea si de miscarea-i sacadata si-o vad cum se opreste.

Iar vocea: - pompeaza!!!

Imi induplec degetele sa-mi sarute podul palmei, sa plece si sa revina intr-un ritm lent de leganare....

Inca nu e gata dar mi-ar placea sa se termine in curand.

atacul

...aliniati, cu uniformele lor impecabil calcate, cu bonetele pe cap si armele pregatite, asteapta nerabdatori semnalul de plecare.
din cand in cand, un bazait de turbina intrerupe linistea mormantala presarata pe pista de zbor.
colonelul se apropie. saluta respectuos multimea pregatita de atac.
- baieti, in noaptea asta contez pe voi. trebuie sa doboram inamicul cu orice pret. il vom lua prin surprindere, il vom inconjura si-l vom stoarce de viata pana la ultima picatura de sange.
...strigate exaltate. liniste si bazaitul turbinei ce-i rupe continuitatea.
- drepti! pregatiti-va de plecare!
...decoleaza pe rand, cate 5 kamikaze odata. noaptea ii asteapta si-i pierde printre umbrele ei.
au ajuns la punctul zero. rand pe rand se vor strecura in barlogul inamicului. unicul scop, infrangerea definitiva. lupta va fi grea insa cu totii spera ca de data asta vor invinge.
o ora si jumatate a trecut de cand au plecat din ascunzatoarea ce le conserva atat de bine planurile criminale. sunt toti. se inteleg din priviri si-si stabilesc momentul atacului.
...sunetul de turbina se-aude din nou, de data asta e asurzitor si vine din toate directiile.
zborul soldatilor e neintrerupt si ametitor. acum nu mai este cale de intoarcere. bombardamente in toate zonele necamuflate, sange, durere. totul e transformat in haos.

Liniste!

s-au oprit brusc, ca si cum cineva ar fi apasat din greseala butonul de pauza de la telecomanda.
asteapta cu totii speriati, cu rasuflarea taiata, plutind in intuneric fara sa scoata un sunet, fara sa miste un muschi.

strigate de disperare.

un torent urias i-a surprins in vartejul sau neintrerupt. trosnete, scartait de lemn sub presiunea greutatii, agitatie nocturna, injuraturi printre dinti si cateva gemete sufocate de durere. obiecte aruncate si un tunet nervos - Urasc tantarii!

a break from breathing

...imi intreb visul daca se vrea creat, animat, construit, adus in prezent.
"prezent"...ce cuvant ciudat! ca si "ieri", ca si "maine".
visul imi raspunde - printre franturile de clipe eu sunt cel care iti salvez fiecare "azi" de la uitarea de sine. ma vei putea confunda cu neantul pentru ca zac in intuneric pana ce, inchizand ochii ma poti zarii in lumina palida a unui licurici. si-atunci prind viata si aripile mi se intind peste tine si peste lumea ta.
iar tu, farama de lut, ma urmaresti cu zambetul si lacrimile, dorintele si sperantele tale si uiti mereu ca prinzandu-mi din cand in cand mantia nu inseamna ca ma poti vreodata cuprinde sau tine agatat.
uneori si eu iti zambesc...
uneori plin de ghidusie pentru ca alergandu-ne nu ma poti prinde...
alteori trist...mi-as aseza aripile in causul palmelor tale, de-as stii ca de atata bucurie ca ma simti acolo n-ai sa ma strivesti...

in a manner of speaking, morning is mocking me...

o alta zi, un alt inceput, o alta doza de realitate injectata prea brutal si parca toata dintr-o data in orbita ochiului larg inchis.
o durere surda imi impresoara mijlocul si-mi inmoaie picioarele. e timpul pentru shot-ul matinal. 10 ml din substanta magica ar trebuii sa amageasca durerea si sa-i ofere un bilet cu reducere pana la mama dracu'. am aflat din povestile pentru copii ca n-ar fi atat de rea pe cat se spune. divortez cu acte in regula si ma lepad de ea de 3 ori, de 5 ori, de cate ori e nevoie. jur pe sufletul florii de cires ce mi-a parfumat primavara, ca nu o vreau.
injur ca un huligan scaunul ce-mi chinuie coloana vertebrala. invidios pe mine ca nu sunt din fier si simt si sunt firava, insista sa-mi daruiasca in mod constant si calculat, portia zilnica de calvar.

momente si detaliile lor...

...interminabil, cuvantul se doreste rostit la nesfarsit. imaginea se pierde in mintea celui care viseaza.

un acord taiat pe o coarda ruginita imi plange pe umar. te ascult dincolo de atentia pe care ti-o acord si nu-mi spui nimic care sa ma faca sa tresar. reactii intarziate pentru actiuni neinfaptuite isi asteapta randul in fata unei usi blocate. mintea ta nu emana ganduri si nu-mi digera cuvintele. nu ma lasi sa patrund in spatiul ce-ti impreuneaza fiinta cu sufletul. sau daca am ajuns acolo inseamna ca plutesc in vid si simt ca ma sufoc...


...imi exprim starea de spirit in culori, mirosuri si materiale textile. ma schimb zilnic de continut si ma refac in fiecare dimineata ca intr-un puzzle. in descompunerea sentimentala o mana de oameni cu degetele infipte in mine, in carnea ce-mi acopera oasele, smulg bucata cu bucata intr-un ritm ametitor de furtuna...


...imi suiera vantul pe la ureche si-mi ciufuleste parul. o frunza-n cadere imi sopteste cuvinte de dragoste si doua pasarele agitate imi spun povestea vietii lor. pamantul sub talpa piciorului e umed si lipicios. parca dornic de atingere se daruieste nostalgic fiecarui trecator ce-i apasa noanta-ntunecata...un fluture alb se joaca de-a v-ati-ascunselea cu doua raze de soare. o cascada de musculite ametite de-atata frumusete se-agita haotic incercand si ele sa intre-n joc. un copil inventiv si bicicleta lui bazaitoare intrerup poezia naturii...un avion invata sa scrie si foloseste abastrul de deasupra mea drept coala...



...nu stiu altii cum sunt dar pe mine ma chinuie griul cu care se imbaca zilnic sute de zambete. ma doare si mai tare sinuciderea gandului indragostit pana la patetic de fiinta ce se pierde in superficial. femeia - istrument de tortura. as lasa totul in urma daca nu m-ar gadila speranta ca nu e totul pierdut, ca in asta lume oarba unii au invatat sa simta nevazutul...

dor

...de locuri...de tine, de mine...

imi aduc aminte ca sunt la mare...plutesc intre albastru incadrat de nori albi si negru de apa. mi-as dori sa fie liniste...vad zambet rebel de copil frumos si-mi las gandul sa-i raspunda tot cu un zambet.

tren si leganat usor...din casti muzica imi inunda spatiul dintre eu si mine si visez. la ce, nici nu mai conteaza

Superficial

...azi, cuvantul de ordine interioara si mai ales aspect exterior este superficialul, dus la extrem, imbracat in roz bombon cu iz de prostie si gust perfid de alb stacojiu.

...tot azi imi doresc sa respir aer fara poluare si sa alerg.

...defilez matinal prin fata gandurilor mele si scot la raport tot ce-i mai nastrusnic si mai agitat. incerc sa-mi gasesc complici si scormonesc cu privirea dupa zambete. ma lovesc sacadat de ochi pierduti prin goluri sau geamuri inchise si murdare.

inspir adanc, ma uit in jur...ma bucur pe-ascuns ca un copil de picatura mea de oxigen. furtuna. trimit prin explozie...de ras, tot dioxidul de carbon proaspat prelucrat catre o stimabila struto-camila, ce ocupa cu afectare locul din fata mea. plec ochii in carte si continui sa-mi plimb privirea pe deasupra literelor...cum ar fi sa faci dragoste cu o litera...? imi vin in minte a-uri si m-uri...

pierdut intre ieri si maine...

de unde pleci...unde ajungi...mori de cele mai multe ori in acelasi loc in care te-ai nascut. de unde oare dorinta noastra de a vedea, de a cunoaste, de a stii...curiozitate sau invidie sociala fata de civilizatii supradezvoltate, net superioare mirosului de putred si gri al patriei mama?