ceata. inauntru, afara...
cercuri concentrice, aceeasi miscare haotica. totul exista si nimic nu e mai cunoscut decat teama.
punctul gol. punctul plin din gol. oriunde ma uit imi fura privirea. inchid ochii si ma concentrez sa-i ies de pe orbita. nimic. spatii mari incarcate cu obiecte mici. cu oameni ca niste obiecte. nu stiu daca ce se misca acum sunt oamenii sau obiectele. nu mai recunosc decat sunetele, caderile si alunecarile lor. cei ce vin, pleaca. cei ce pleaca, poate vin.
schimb o cheie mica cu o alta cheie mica. primesc in schimb o incapere de zeci de ori mai mare decat cheia. o ascund in zidul ei si rotesc. deschid. privesc. inchid. astept. de partea mea, ochi curiosi. de partea usii, amprentele trecatorilor. imi fac curaj. deschid din nou. iau nimicul existent si-l amestec cu nimicul meu. rezultatul nu e vizibil dar eu simt ca exista. inchid. langa usa mea, o alta usa langa care se afla o alta usa, langa care se afla o alta usa. toate inchise. ma departez. nu mai stiu acum care este usa mea. cheia e mai tacuta decat spatiul in care am ascuns-o. privesc intrebator in urma. oare chiar am trecut prin spatiul acela ingust si sufocant de rece?
ma inclin. zeii sunt surzi, si orbi si muti. cum sa inteleaga, daca oamenii le-au luat simturile, cum sa raspunda? mi-i imaginez stand undeva deasupra si dedesubtul nostru visand. visele lor de zei cad peste oameni. pe unii ii nimicesc, pe altii ii traverseaza, pe majoritatea ii lasa impasibili.
