joi, 8 octombrie 2009

lamentatii sonore...

E ciudata starea asta de singur pe care o poti resimtii uneori.
Pe drept cuvant spun ca e cea mai ciudata pentru ca vine cand vrea, sta cat de mult poate si pleaca doar atunci cand se plictiseste. Ceea ce mi se pare cel mai ciudat la ea este independenta ei de context. Poti sa fii inconjurat de zeci de oameni si tocmai atunci sa-i vina pofta sa-si faca simtita prezenta sau poti sa fii singur cuc si nici macar ea sa nu se deranjeze sa-ti tina companie.
Si mai grav de-atat, ceea ce mi se pare impertinenta majora e ca atunci cand te simti cel mai bine in absenta ei, vine pe nesimtite, iti da un bobarnac si-asa ce te imbratiseaza de strans, de parca a-ti fi cei mai buni prieteni si nu v-ati mai vazut de-o viata.
E asa ca un maracine in talpa, pe care-l culegi mergand dimineata descult pe plaja. Si ramai perplex evident. De unde sa fi aparut acest maracine fix pe unde treceai tu, mai ales ca atat cat vezi cu ochii nu zaresti nici macar o urma preistorica a unui tufis.
Si-atunci, in perplexitatea in care esti ancorat, te-asezi comod in graunțele peste care ai calcat sa incerci cu multa rabdare sa scoti din țâțâni descreieratul de maracine. Bineinteles ca acum ii este cald si bine si nu mai vrea sa iasa. Cine stie daca, odata intors in invalmaseala din nisip va mai avea vreodata ocazia sa se agate atat de bine de cineva. Rabzi, respiri adanc si mai incerci odata. Nici vorba sa vrea sa iasa. Si parca simti cum te ia un val de caldura in primire, te-nrosesti de nervi, urlii si el, nepasator ca si mai inainte parca ar sta la umbra savurandu-si cafeaua. Si parca ai bea si tu una, ca doar acolo te indreptai. Fir-ar sa fie! Macar in dimineata asta te-ai fi putut indupleca sa bei un ceai. Ai fi mers in directia opusa si ai fi scapat de ghimpe.
Dar poate uneori ghimpele e doar un fel de semn de circulatie pentru o mâna de ajutor menita sa-ti vina in intampinare...

Niciun comentariu: