miez de noapte si de gand

prea mult gol si prea mare, prea vizibil si prea adanc. cum ascunzi asa ceva?

all the words...

I suppose that you and I will eventually meet
And perhaps without even noticing
Perhaps it will happen without rush and without wind
In some place from yesterday
I feel that you and I will meet and it might be strange
With the hope, without rush and without voice,
Without any footsteps to follow

All song, all words, come and dance
With the sound the wind makes
When approaching your mouth and your skin
Look at me for an instant
Touch this silence that is ending
And embrace the air turning into sky
Inside your breath and my thirst
It is the air that becomes the sky into my thirst

I suppose that you and I will eventually meet,
We might not even notice
Maybe it will happen quickly
And with wind in some new place
I feel that you and I will meet and it might be strange
With the hope, without rush, without voice,
With dreams to begin

All song, all words, come and dance
With the sound the wind makes
When approaching your mouth and your skin
Look at me for an instant
Touch this silence that is ending
And embrace the air turning into sky
Inside your breath and my thirst
It is the air that becomes the sky into my thirst

Lyrics by Marta Gomez

once i...

Eu n-am radacini în niciun pamânt si n-am ramuri sa le întind catre cer. Nu am frunze sa se bucure de roua diminetii si nici fructe sa se pârguiasca in soare...

Jump high!

-How high, she says...




Vorbim despre lucruri motivationale :))

...no alarms and no surprises

Caut: solutii pentru iesit din situatii disperate, o modalitate de a iesi de Aici, o alta de a scapa de adictii, inca una de a-mi anula emotiile pe care mi le doresc dar care-mi fac din ratiune un miop mahmur.
Caut cantecul de care sa nu ma plictisesc, zambetul pe care sa-l sarut dimineata, corpul in care sa-mi infig degetele cand mor si renasc, detasarea de care am nevoie ca sa nu innebunesc.
Caut casa in fata careia sa pun un "a" si sa respir usurata ca mi-am gasit locul, gradina in care sa ma joc de-a v-ati-ascunselea cu soarele in miezul verii si copacul vesnic la radacinile caruia sa citesc o carte imprumutata.
Caut leaganul si mangaierea blanda cand doare, cand nu doare, cand e gol si cand e plin dar tot simt golul.
Caut sosetele care sa ma faca sa rad atunci cand degetele mele incep sa se joace prin ele si manusile de magician sa desenez din cand in cand cate un curcubeu.
Eu caut, stau, plec, iubesc si ma topesc in trecut. Tu ce faci?

living my life in a dream...

candva, intre lumina si intuneric ti-ai lasat rasuflarea sa se joace de-a fluturele in palma mea si printre zbaterile-i aproape imperceptibile ti-am putut asculta cantecul inchis de timp in cutia toracica. mi-era dor de o asa liniste.

zorii au ajuns, din nou, mult prea devreme pentru cafea, niciodata prea devreme pentru un zambet somnoros si-o mangaiere incurajatoare prin parul ciufulit de vise.

o simt...iar ma pierd prin alte lumi si nu stiu cum dar am un sentiment vag ca nici aici nu e loc pentru mine.

in timp jocul asta de-a "locul meu" a devenit amuzant in ideea de "it's funny because it's true". si rad plangand, ca uneori imi ajunge drumul nesfarsit pe care am pornit. si din cand in cand ma vad indreptandu-ma rapid catre un zid de care stiu ca urmeaza sa ma lovesc, din nou, pentru ca frane nu am in dotare si zidul e prea aproape ca gravitatia sa-mi opreasca inaintarea. asa ca, astept sa ma lovesc, sa doara cat sa nu mai stiu de mine, sa-mi iasa prin pori dorinta nebuneasca de a exista si dincolo de mine si-apoi sa vina furtuna cu ploi sarate, sa-mi spele din ochi nisipul si sa-mi lase clar imprimat pe retina un semn pe care sa scrie mare "gata!". si mai astept sa ma invat minte si sa nu mai fac. oare de ce nu se intampla?!


mi-am dat seama ca nu incertitudinea ca se intampla sau nu ceva imi toaca marunt creierii ci faptul ca acord posibilului un procent major spre complet si imposibilului un procent minuscul si tocmai procentul asta, parca as fi eu incapatanata sa demonstrezc lumii ca pot ceva, se incurajeaza pe sine sa intoarca balanta si sa-mi zdruncine mie apele si sa-mi crape karma-n tzaspe bucatele lasate in bataia vantului. si ce ma enerveaza de-a dreptul e ca atunci cand eu imi doresc ca procentul ala mic sa castige batalia nu stiu cum face dar se pierde, asa, ca intr-o infinita uitare. si eu tot visand la cai verzi pe pereti ma gasesc.

acum pulsez de nerabdare, aproape respir si incerc sa-mi distrag atentia de la trezire, sa mai ascund din incantarea de pe chip si sa ma scufund in rutina aplicatiilor corporatiste. dar nu merge, asa ca mai tac putin, mai scriu putin si las ceva sunete sa mi se preumble fluierand printre neuroni mahmuri de fericire. rad si ma gandesc la cantec. "n-ai nevoie de foarte multe ca sa fi fericit...
si imi permit sa adaptez la context...doar de una :))

rara...va spun eu. intr-o zi o sa apara si emoticonul care o sa se tot duca rara in locul meu si-atunci poate...nu stiu.