vineri, 23 octombrie 2009

...melancolie

E dimineata din nou. Cafeaua somnoroasa isi intinde aburii spre tavan. Zaharul, lenes din fire, doarme undeva sus, in casuta lui, atarnat de-un fir de sfoara. O mana imbatranita incearca fierbinteala canii de cafea.
Tacerea ca o absenta. Doar palpairea usoara a focului din vatra si lumina matinala ce se zareste prin geamul incetosat de conflictul dintre racoare si caldura. Incaperea e mica, parca si mai mica in dimineata asta. Afara-i aproape iarna. Pana si patura de pe pat pare ca sta zgribulita asteptand ca jarul sa incalzeasca incaperea.
Cafeaua asteapta linistita. Doar aburii ei, ca niste copii, zburda de colo-colo fara astampar. Ii mai dojeneste bland din cand in cand iar ei se potolesc pentru scurt timp.
Si uite, mana imbratiseaza iar cafeaua.
De teama, aburii s-au ascuns pentru o clipa in intunecimea protectoare a canii ce le serveste drept casa. In drumul ei spre usa, mana se opreste putin, sta pe ganduri, da sa iasa, si-apoi ca si cum si-ar fi amintit ceva foarte important, face o tumba energica prin aer si aterizeaza cu gratie pe butonul de pornire al batranului radio. Cu o voce scazuta, tusind usor ragusit, putin morocanos din cauza trezirii bruste, radioul ii spune mainii mai intai cat e ceasul, apoi ca vremea va fi frumoasa si in sfarsit, lucrul cel mai important si asteptat cu sufletul la gura de emotie si nerabdare, anunta ora la care o sa rasara soarele.
E liniste din nou. Focul palpaie molcom, aburii se joaca in jurul lui. Deodata, ca prin minune, radioul isi preschimba vocea si din penumbra dulapului in care se odihneste, lasa sa inunde camera, cateva note melancolice.
Cafeaua, care pana atunci asteptase, nu se stie ce, trezita din visare, sopteste usor privind spre zahar: - buna dimineata, dragul meu! Danseaza cu mine in dimineata asta, danseaza pana cand, iubindu-ne, o sa ne pierdem in rasaritul acestei zile.
Ca un magician, mana aparu sa-i uneasca pe cei doi in dansul lor efemer.
Un intreg. El dulce, ea amara, el rece, ea fierbinte, el intepenit de vreme in forme cubice, ea lichida si firava, el o iubeste, ea il adora si in dragostea lor se pierd in sunetul ce pluteste in jurul lor.
In curand, toate se vor darui uitarii iar ei se vor ascunde, ca si dimineata, ca si rasaritul, in memoria mainii ce i-a unit.


2 comentarii:

laura s. spunea...

ce mi-a placut povestea de dragoste dintre cafea si zahar; nu m-as fi gandit :)

hermina stanciulescu spunea...

:) ma bucur ca ti-a placut!