eu din timp...in timp ce tu...

liniste.
imi vine sa o numar.
o privesc taios. vertical sau orizontal e aceeasi.
in lumina e grea, in intuneric e apasatoare.
o ascult.
nu vorbeste.
nu are gura si nici cuvinte.
linistea nu respira.
dar linistea aude tot.
e atat de tacuta incat iti poate auzi ideile din spatele ideilor.
linistea e curioasa dar si timida.
linistea adoarme cand se opreste intr-o imbratisare.
atunci imi vine sa te sarut.
opresc timpul.

...

spatiul doarme.
linistea cutreiera pereti livizi.
un ceas alb isi urmareste din secundar, orele.
din varf, creionul tace.
cand vorbesti singur nici macar ecoul nu te asculta.

...

"hai...
unde?
hai...
hai;
in infinit...
in infinit;"

...

si parca merge calcand pe urmele celui din fata lui. si parca ii spune in gand "nu te oprii, te rog! pasii mei n-or sa mai aiba directie fara urmele pasilor tai care sa-i conduca".
pastreaza cuvintele si merge...
merge aplecat, fara sa priveasca inaltul, fara sa aiba nevoie sa-l priveasca. urmele. urmele pasilor sunt acolo, in zapada, in fata lui. omul fara fata il precede. n-o sa-l vada niciodata. n-o sa indrazneasca niciodata sa-i ceara sa se intoarca spre el. ii iubeste indrazneala de a merge neintrerupt. de a deschide lumi. il urmeaza plangand. il urmeaza supus. il urmeaza pentru ca fara el n-ar mai fi. il urmeaza fara urma...