...interminabil, cuvantul se doreste rostit la nesfarsit. imaginea se pierde in mintea celui care viseaza.
un acord taiat pe o coarda ruginita imi plange pe umar. te ascult dincolo de atentia pe care ti-o acord si nu-mi spui nimic care sa ma faca sa tresar. reactii intarziate pentru actiuni neinfaptuite isi asteapta randul in fata unei usi blocate. mintea ta nu emana ganduri si nu-mi digera cuvintele. nu ma lasi sa patrund in spatiul ce-ti impreuneaza fiinta cu sufletul. sau daca am ajuns acolo inseamna ca plutesc in vid si simt ca ma sufoc...
...imi exprim starea de spirit in culori, mirosuri si materiale textile. ma schimb zilnic de continut si ma refac in fiecare dimineata ca intr-un puzzle. in descompunerea sentimentala o mana de oameni cu degetele infipte in mine, in carnea ce-mi acopera oasele, smulg bucata cu bucata intr-un ritm ametitor de furtuna...
...imi suiera vantul pe la ureche si-mi ciufuleste parul. o frunza-n cadere imi sopteste cuvinte de dragoste si doua pasarele agitate imi spun povestea vietii lor. pamantul sub talpa piciorului e umed si lipicios. parca dornic de atingere se daruieste nostalgic fiecarui trecator ce-i apasa noanta-ntunecata...un fluture alb se joaca de-a v-ati-ascunselea cu doua raze de soare. o cascada de musculite ametite de-atata frumusete se-agita haotic incercand si ele sa intre-n joc. un copil inventiv si bicicleta lui bazaitoare intrerup poezia naturii...un avion invata sa scrie si foloseste abastrul de deasupra mea drept coala...
...nu stiu altii cum sunt dar pe mine ma chinuie griul cu care se imbaca zilnic sute de zambete. ma doare si mai tare sinuciderea gandului indragostit pana la patetic de fiinta ce se pierde in superficial. femeia - istrument de tortura. as lasa totul in urma daca nu m-ar gadila speranta ca nu e totul pierdut, ca in asta lume oarba unii au invatat sa simta nevazutul...
Un comentariu:
Da, viata este aici si acum, si concentreaza in sine totul. Sticle de Cola si avioane, sentimente si fapte, circumstante pierdute prin reiterari si praful zilei de maine, sperante si culori si nimicuri pe care le pretuim. Poate ca Oedip avea departe sa isi scoata ochii... cu toate astea, as prefera sa raman aici, sa vad totul si sa ma simt parte a lui, fiecare tremur al frunzelor sa fie tremur al vietii mele, fiecare strigat al oceanului sa vina ca disperare a devenirii... iubind la nesfarsit lumea din ochii nostri mari ascultand soaptele viselor...
Trimiteți un comentariu