...imi intreb visul daca se vrea creat, animat, construit, adus in prezent.
"prezent"...ce cuvant ciudat! ca si "ieri", ca si "maine".
visul imi raspunde - printre franturile de clipe eu sunt cel care iti salvez fiecare "azi" de la uitarea de sine. ma vei putea confunda cu neantul pentru ca zac in intuneric pana ce, inchizand ochii ma poti zarii in lumina palida a unui licurici. si-atunci prind viata si aripile mi se intind peste tine si peste lumea ta.
iar tu, farama de lut, ma urmaresti cu zambetul si lacrimile, dorintele si sperantele tale si uiti mereu ca prinzandu-mi din cand in cand mantia nu inseamna ca ma poti vreodata cuprinde sau tine agatat.
uneori si eu iti zambesc...
uneori plin de ghidusie pentru ca alergandu-ne nu ma poti prinde...
alteori trist...mi-as aseza aripile in causul palmelor tale, de-as stii ca de atata bucurie ca ma simti acolo n-ai sa ma strivesti...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu