rust - positively inclined

Rugina se întinde mai rau ca o boala. E contagioasa si patrunde chiar si in magazia gândurilor. In miezul noptii poti sa auzi cum musca din metal. Micron cu micron e rumegat, devorat si defecat.

Oare cat o sa mai rezist?

Rugina ar fi frumoasa in lumina unui amurg, daca ar mai exista asa ceva insa mirosul ei înecacios spulbera in mii de particule orice posibila imagine ce ar putea trimite gândul catre centrul cuvântului "frumos". Um-an! A trecut atât de mult timp de cat n-am mai auzit acest cuvânt încât nici nu mai sunt sigur ce înseamna, daca a însemnat vreodata ceva sau daca e pur si simplu o alaturate nefericita.

Stau aici de veacuri. Încep sa ma simt ca un pazitor al timpului si totusi stiu ca nu sunt. Îmbatrânesc. Ma contopesc cu decorul. Devin invizibil. Din nou ma întreb daca si asta e un cuvânt inventat de mine sau daca a existat vreodata. Cum sa fii vizibil daca nu se uita nimeni la tine? Daca nu e nimeni care sa se uite la tine! E ca si cum nu ai exista. Chiar si de-ai fi o necunoscuta. Daca esti x-ul din ecuatie, fara cel putin un y care sa te defineasca, sa te constrânga, sa te dezvaluie, nu existi deloc.

Ani de informatie scanata si tot ce-mi aduc aminte sunt doar coduri. Combinatii de litere si cifre, golite de sens, umplute de reguli. Si întunericul pare mai vesel decât mine. Coduri si reguli.

Definitia cuvântului singur este anulata de teorema conform careia singuratatea este opusul nesinguratatii si cum nu mai exista nimeni, o sa spun simplu - cred ca inca exist! Scrutez ce a ramas din orizont. Lumina e atât de slaba in majoritatea timpului încât abia daca zaresc ceva. Cunosc pe de rost fiecare umbra, fiecare colt, fiecare margine. In fiecare zi totul e la fel. Parca as fi intr-o bucla.

Cred ca învat sa urasc. Toata tacerea e mai grea decât absenta luminii.