Mi se intampla din ce in ce mai des sa ma simt ca un melc. Tot timpul pe drumuri, cu casa in spate agatata cu bretele de umeri in forma de rucsac verde. Sau cu casuta pe roti, 4 la numar. Tot timpul aiurea, niciodata niciunde...
Incepe sa fie iar gol. Eu si cu mine si putin drum. E bine si asa. Daca ma misc, pastrez inca vie senzatia ca exist...
Cand nu sunt melc, sunt un fel de papusa voodoo in mainile unui copil sadic. Singura mea problema cu asta e legata de faptul ca tot mie imi e adresata durerea. Si nu intarzie sa apara. Cuie mici si multe prin tot corpul meu. Parca mi-ar veni sa-mi desurubez membrele uneori sa fac o pauza de simtire...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu