luni, 3 ianuarie 2011

...


si parca merge calcand pe urmele celui din fata lui. si parca ii spune in gand "nu te oprii, te rog! pasii mei n-or sa mai aiba directie fara urmele pasilor tai care sa-i conduca".
pastreaza cuvintele si merge...
merge aplecat, fara sa priveasca inaltul, fara sa aiba nevoie sa-l priveasca. urmele. urmele pasilor sunt acolo, in zapada, in fata lui. omul fara fata il precede. n-o sa-l vada niciodata. n-o sa indrazneasca niciodata sa-i ceara sa se intoarca spre el. ii iubeste indrazneala de a merge neintrerupt. de a deschide lumi. il urmeaza plangand. il urmeaza supus. il urmeaza pentru ca fara el n-ar mai fi. il urmeaza fara urma...

Niciun comentariu: