Ieri conduceam alene spre oras si ma uitam cu intrerupere la nori. Prea mult gri, prea putin alb si teribil de putin albastru. Cineva s-a jucat cu paleta de culori si a ratacit zambetul din ele...Azi se pare ca s-au aliniat planetele si a iesit soarele. Numai bun pentru o plimbare cu bicicleta pe poteci...Dar cum n-am poteci la indemana si nici timp de cautat, aman gandul si ma intorc la muzica si la task-uri corporatiste.
Imi plac tare mult momentele in care ma pot aseza la pas molcom cu timpul sa ma joc vizual cu norii. Pe banca in parc, pe patura in gradina bunicilor, pe bancheta din masina cand am rol de pasager, lipita de geam la birou cand obosesc de atatea task-uri...si daca ma mai gandesc, locurile in care ma opresc sa fac asta sunt multe multe si toate frumoase in felul lor...
2 comentarii:
:) ce-ai scris aici imi aduce aminte de zambete inedite :) ca atunci cand mergi pe strada si vezi oameni tristi si le zambesti...pur si simplu... unii se insenineaza altii par confuzi :) imi place sa fac asta
daaaa...si mie imi place sa fac asta :)
Trimiteți un comentariu