Targetul zilelor ce-mi vor tese haotic viitorul se rasfrange peste incercarea de a pastra sentimentul cat mai adanc ingropat in uitare. Pe chip, zambet larg de visator ce cutreiera alene franturi de fericire. Stelele-s prea sus, pamantul ce-mi inghite picioarele, prea rece, apa in care-mi scald dorintele, prea adanca iar eu imi aduc aminte ca nu stiu sa inot. O alga imi deseneaza pe mana disperarea de a pluti in deriva. Nestatornic mi-e gandul si privirea tot cauta. Dar stai...azi aflu ca soarele o sa inghita la micul dejun pamantul de sub picioarele mele. In cazul asta sigur ar fi util sa stiu sa zbor. Un pinguin mi-a spus odata ca n-ar fi greu daca iti lasi visul sa-ti fie harta si vant sub aripi...dar visul meu nu e sa zbor.
Un comentariu:
Excelent pasajul, pe vremea cand scriam Let The Right One In si Moldova Postmoderna o aveam si eu pe asta cu pinguinii, sarind peste garduri de sarma ghimpata. Si asta bineinteles pentru ca, desi sunt pasari, pinguinii nu pot niciodata sa zboare. Si totusi, de cand cu Apolodor, parca toata harta lumii lor s-a rasucit in loc si a invatat sa respire...
Trimiteți un comentariu